Cum emiți facturi personalizate pe care apoi le imporți ușor în Saga, Winmentor sau Ciel (și nu numai)

Dacă pentru afacerea ta e important felul în care se prezintă o factură, probabil că te-ai lovit de limitările de personalizare pe care ți le oferă un soft de contabilitate.

Sunt afaceri pentru care factura este mai mult decât un document contabil. Dacă ai investit în branding, ai un logo, fonturi și culori, e păcat ca imaginea ta să nu se regăsească și pe documentele de plată.

De altfel, cu puțină imaginație, poți inclusiv să transformi factura într-un instrument de marketing.

Mai ales dacă lucrezi în e-commerce, o factură prezentabilă te poate ajuta să fidelizezi clienții și să generezi extra vânzări. Citește aici pentru idei despre cum să combini facturarea cu eforturile de marketing.

Problema cu facturile frumoase apare atunci când trebuie să le integrezi în programul de contabilitate. Vestea bună este că prin factureaza.ro rezolvarea e simplă și rapidă.

Cum folosești factureaza.ro cu Saga, Winmentor sau Ciel

Dacă emiți facturi personalizate cu aplicația noastră, e super ușor să le exporți în formatele acceptate de cele mai populare softuri de conta (Saga, Winmentor sau Ciel).

Citește aici despre cum exporți facturi pentru Saga, una câte una, sau mai multe odată.

Citește aici despre cum exporți facturi pentru Winmentor, una câte una, sau mai multe odată.

Și dacă ai un alt program de conta?

Factureaza.ro te ajută și dacă folosești alt soft de contabilitate decât Saga, Winmentor sau Ciel. Doar că vei avea nevoie de puțin ajutor din partea unui programator, care să lege prin API aplicația noastră de softul contabil. API vine de la application programming interface, adică o interfață prin care două softuri comunică între ele. Odată legătura făcută, orice document emis de tine prin factureaza.ro va fi automat trimis în programul de contabilitate.

Studiu de caz: facturarea pentru magazine online

Să presupunem că ai un magazin online, îți ții contabilitatea în Saga, Winmentor sau Ciel, și te-ai săturat ca facturile tale să arate ca și cum sunt emise de un inginer :-).

Integrare e-commerce

Dacă folosești Prestashop sau WooCommerce, avem integrări dedicate. Astfel, poți seta aplicația să genereze automat factura ori de câte ori un client plasează o comandă și tot automat să trimită factura prin email către client. Citește mai multe aici:

Dacă ești pe Magento sau altă platformă de e-commerce, ai opțiunea să faci o integrare prin API, cu ajutorului unui programator.

Odată ce ai integrat magazinul tău online cu factureaza.ro:

  • Emiți facturi personalizate cu logo-ul, fonturile și culorile de branding ale magazinului tău direct din platforma ta de e-commerce
  • Tot automat, poți adăuga pe facturi: mesaje de vânzări, adresa site-ului sau a unei pagini de social media
  • Sau poți anexa la orice factură un PDF cu un catalog de vânzări, o ofertă specială, garanția sau instrucțiuni de utilizare pentru produsele vândute

Integrare cu procesatorii de plăți

Pe lângă partea de marketing, factureaza.ro îți facilitează și procesele de încasare. Dacă magazinul tău online acceptă plata prin Stripe sau Netopia (Mobilpay), e foarte ușor să adaugi pe facturi link de plată. Link-ul de plată e util atunci când un client alege inițial plata ramburs sau prin OP, dar apoi se răzgândește și îți cere să plătească o comandă online.

În plus, pentru Stripe, poți face o automatizare și mai utilă: ori de câte ori un client achită o comandă online pe site-ul tău, factureaza.ro va emite automat factura pe baza încasării.

Integrare cu RO e-factura și SPV ANAF

O altă integrarea care te va salva de multe bătăi de cap este cea cu RO e-factura. Mai ales că, începând cu 1 ianuarie 2024, e-factura devine obligatorie pentru toți operatorii economici. Așa că, fă-ți viața mai ușoară, și setează aplicația ca pentru orice factură emisă unei alte persoane juridice să genereze automat RO e-factura și tot automat s-o trimită în SPV ANAF. Mai multe detalii aici.

Cam așa ar arăta lanțul, dacă faci toate integrările și setezi aplicația să automatizeze toate procesele

  1. Clientul plasează o comandă online.
  2. Factura personalizată se emite și se trimite automat spre client, fără intervenția ta.
  3. Dacă ai un client persoană juridică, din câteva clicuri în factureaza.ro ai generat și trimis RO e-factura în SPV ANAF (poți trimite mai multe e-facturi odată).
  4. La final exporți factura (sau facturile) în formatul acceptat de programul tău de conta și i le trimiți contabilului pe mail, sau le încarci chiar tu în softul de conta. În câteva minute ai facturile în contabilitate.

Estimăm că economisești o zi de lucru pe lună, sau chiar două, dacă faci toate aceste integrări și automatizări.

În concluzie, folosește facturile ca instrumente de marketing, cu potențialul de a fideliza clienții și de a stimula vânzările. Și profită de automatizările pe care ți le pune la dispoziție factureaza.ro ca să eficientizezi procesul de facturare, de la emitere până la importul final, într-un program de contabilitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *