Un PFA în sistem real de impozitare (adică nu cu normă de venit), își calculează taxele în funcție de venituri și cheltuieli.
Cheltuielile deductibile (echipamente, materiale, utilități, abonamente software, transport, contabilitate etc) se înregistrează alături de venituri în registrele contabile (Registrul de încasări și plăți și Registrul inventar). După ce știi cât ai încasat și cât ai cheltuit, poți calcula venitul net, baza de la care pornesc toate taxele.
În 2025, un PFA în sistem real datorează trei tipuri de taxe principale:
- CASS
- CAS
- Impozit pe venit
Contribuția la sănătate (CASS) – 10% din venitul net
Contribuția la sănătate la un PFA în sistem real se calculează aplicând 10% asupra venitului net (încasări minus cheltuieli deductibile).
Totuși, există plafoane minime și maxime:
- Dacă venitul net este sub 24.300 lei (echivalentul a 6 salarii minime), CASS-ul minim este 2.430 lei/an.
- Dacă venitul net este peste 243.000 lei (echivalentul a 60 de salarii minime), contribuția se plafonează la acest nivel, adică 24.300 lei/an.
- Pentru veniturile între 24.300 și 243.000 lei, plătești 10% din venitul net efectiv.
Există și excepții, cazuri în care nu se aplică plafonul minim:
- pierdere sau venit net zero;
- dacă ai contract de muncă și plătești deja contribuția minimă la sănătate (cel puțin 2.430 lei/an);
- dacă ești student sub 26 de ani;
- persoane cu handicap de grad I sau II.
Contribuția la pensie (CAS) – 25% din plafoanele de 12 și 24 de salarii minime
Contribuția la pensie (CAS) se calculează diferit față de sănătate: nu se aplică un procent direct asupra venitului net, ci se raportează la plafoane de venit.
- Dacă venitul net la PFA-ulu este sub 48.600 lei (12 salarii minime), nu ești obligat să plătești contribuția la pensie.
- Dacă venitul net este între 48.600 și 97.200 lei (12–24 salarii minime), plătești 25% din plafonul de 12 salarii minime, adică 12.150 lei/an.
- Dacă venitul net depășește 97.200 lei, plătești 25% din plafonul de 24 salarii minime, adică 24.300 lei/an.
Pensionarii sunt scutiți de această contribuție, indiferent de cât câștigă din activitățile independente.
Impozitul pe venit la PFA în sistem real – 10%
Impozitul pe venit se aplică asupra venitului impozabil, care se calculează astfel:
Venitului impozabil = Venituri totale – cheltuieli deductibile – CAS – CASS
Apoi aplici 10% impozit la suma rămasă.
Persoanele cu handicap de grad I sau II sunt scutite de plata impozitului pe venit.
Exemplu practic
Să presupunem că în 2025 ai avut încasări în valaore totală de 120.000 lei și cheltuieli deductibile de 40.000 lei.
- Venit net = 120.000 – 40.000 = 80.000 lei
- CASS = 10% × 80.000 = 8.000 lei
- CAS = 12.150 lei (venit între 48.600 și 97.200 lei)
- Bază impozit = 80.000 – 8.000 – 12.150 = 59.850 lei
- Impozit = 10% × 59.850 = 5.985 lei
Total taxe anuale: 8.000 + 12.150 + 5.985 = 26.135 lei
Cât plătește un PFA fără venituri?
Dacă un PFA nu are venituri într-un an fiscal sau înregistrează pierdere (adică are cheltuieli mai mari decât încasările), nu datorează contribuția la sănătate (CASS) și nici contribuția la pensie (CAS), deoarece nu există bază de calcul.
Impozitul pe venit se aplică doar dacă există venit net pozitiv, deci în lipsa veniturilor nu se plătește nici impozit.
Pe scurt: fără venit = fără taxe, dar PFA-ul trebuie să depună în continuare Declarația Unică la ANAF, cu venituri zero.
PFA cu job – plătește sănătatea?
Dacă ai un contract de muncă și angajatorul plătește deja contribuția la sănătate (CASS) pentru tine — cel puțin la nivelul salariului minim — atunci nu mai ești obligat să plătești încă o dată CASS pentru activitatea de PFA, chiar dacă ai venituri din activități independente.
În schimb, contribuția la pensie (CAS) se datorează doar dacă venitul net din PFA depășește plafonul de 12 salarii minime, indiferent de faptul că ești și salariat.
În concluzie
Un PFA în sistem real are avantajul de a plăti taxe proporționale cu veniturile reale, dar și cu cheltuielile deductibile. Cu cât poți documenta mai multe cheltuieli eligibile, cu atât scade baza de impozitare și, implicit, taxele datorate.
Această formă de impozitare este ideală pentru profesioniști care au activități cu costuri operaționale semnificative — freelanceri, consultanți, designeri, fotografi, meșteșugari, IT-iști sau prestatori de servicii diverse.
Pentru o evidență corectă și fără bătăi de cap, poți folosi un program de facturare online, precum factureaza.ro, care te ajută să ții ordine atât în încasări, cât și în cheltuieli. Primele trei luni sunt gratuite și fără limitări.
