e-Factura B2C devine obligatorie din 2025

e-Factura B2C devine obligatorie începând cu 1 ianuarie 2025, conform Ministerului de Finanțe. 

B2C înseamnă business to consumer. Și se referă la facturile pe care o persoană juridică (SRL, PFA, II etc), indiferent dacă este sau nu plătitoare de TVA, le emite către o persoană fizică (consumator). 

Între 1 iulie 2024 și 31 decembrie 2024, transmiterea în SPV a facturilor emise către persoane fizice este opțională (excepție: cele achitate cu vouchere de călătorie, care sunt obligatorii din 1 aprilie 2022 și vor continua să rămână așa).

Conform Ministerului de Finanțe, “introducerea acestei măsuri nu generează nicio obligație pentru persoanele fizice, însă va asigura în viitor posibilitatea persoanelor fizice de a accesa toate informațiile raportate de furnizori.”

Se consideră tranzacții de tipul e-Factura B2C

  • toate livrările de bunuri sau prestările de servicii cu locul livrării/prestării în România 
  • pentru clienți persoane fizice care se identifică prin CNP în relaţia cu furnizorul sau prestatorul.

De reținut și că, în relația B2C, spre deosebire de B2B și B2G, furnizorii au obligația să pună la dispoziția consumatorilor și factura clasică, cea în format PDF sau tipărită.

Excepţii

Nu fac obiectul e-Factura B2C, facturile simplificate (emise conform art. 319 alin. 12 din Codul fiscal), a căror valoare totală (inclusiv TVA), nu depășește 100 euro (la ultimul curs BNR, valabil la data la care intervine exigibilitatea taxei).

De asemenea, asociațiile, fundațiile și agricultorii persoane fizice care aplică regimul special pentru agricultori primesc un termen extins și vor fi exceptați de la e-Factura B2C până la 30 iunie 2025.

În plus, mai anunță Ministerul de Finanțe, “în cazul în care beneficiarii nu primesc facturile prin sistemul național RO e-Factura în termenul prevăzut, pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii plătite la momentul livrării/prestării, aceștia vor putea notifica organele fiscale competente.”

Vestea bună este că, pe factureaza.ro, cu integrarea automată e-Factura, poți deja să transmiți e-Facturi B2C în SPV. Trebuie doar să completezi CNP-ul clientului în câmpul unde altfel ai trece CIF-ul clientului persoană juridică.

Update: Ministerul de Finanțe a anunțat că are în plan să acorde fiecărei persoane fizice un cod special, care să fie folosit pe facturi în locul CNP-ului. Și astfel să evite problemele care țin de GDRP și siguranța datelor personale. Cum va funcționa asta mai exact, rămâne de văzut…

8 Responses to e-Factura B2C devine obligatorie din 2025

  1. Pingback: Facturi automate pentru servicii în regim de abonament

  2. Pingback: Excepțiile e-Factura: în ce situații NU transmite e-Factura în SPV

  3. I. E. says:

    Firmele nu mai au voie sa transmita facturile direct clientilor, ci
    sunt obligate sa le incarce in e-factura. Prin urmare, conform
    e-factura B2C, consumatorii persoane fizice isi vor putea accesa
    facturile doar in spatiul privat virtual din e-factura. Dar pt ca sa
    ne deschidem spatiu privat virtual, vom fi nevoiti cu totii sa ne
    platim semnatura digitala! Toata populatia activa a Romaniei va fi
    obligata sa detina internet, un dispozitiv cu internet si semnatura
    digitala PLATITA!
    Pare ca legea aceasta este cu dedicatie pt emitatorii de semnaturi
    digitale. Iar noi, populatia, vom mai avea inca ceva de platit ca sa
    ne putem accesa facturile pt utilitati, ca sa putem beneficia de
    garantiile de la electrocasnice, mobila, etc pt care sunt necesare
    facturile, etc.

    • Iulia Măruşcă says:

      Bună ziua, în relația B2C (spre deosebire de B2B și B2G), conform Art^1 alin 4 OUG 120/2021, firmele sunt obligate să transmită consumatorilor finali factura tipărită sau în format PDF, adică factura clasică, cea definită de Art 319 din Codul fiscal. Cu alte cuvinte, până la proba contrarie, persoanele fizice NU vor avea nicio obligație de înrolare în SPV. Să sperăm că va rămâne așa.

  4. Cu PR MARE says:

    Incredibil ce a putut sa le fete mintea!

    Va scadea consumul! Pentru un obiect de 50 lei ..pe care aleg sa il vand corect, cu factura..trebuie sa cer CNP-ul omului.

    Vor comanda de la chinezi sau de la vecini( Ungaria, Bulgaria, Polonia etc

  5. AI says:

    Deci toti clientii persoana fizica trebuie sa isi ofere CNP-ul? Asa ceva nu o sa se intample niciodata. Ce se intampla daca clientii ofera CNP-uri false sau gresite? Cine raspunde? Ce porcarie. O sa isi inchida toti firmele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *