---
title: "Factura: tipuri, definiții și utilizări"
description: "Factura este un document justificativ care detaliază produsele sau serviciile livrate, respectiv prestate."
date: 2025-08-14
categories: ["Emiterea facturilor"]
author: "Iulia Măruşcă"
publisher: "factureaza.ro (Cubus Arts SRL)"
url: https://blog.factureaza.ro/factura-tipuri-definitii-utilizari/
lang: ro-RO
---

# Factura: tipuri, definiții și utilizări

> Factura este un document justificativ care detaliază produsele sau serviciile livrate, respectiv prestate.

![Factura: definiții, tipuri, utilizări](https://blog.factureaza.ro/wp-content/uploads/2025/08/Blog-banner-2-1024x576.png)

Factura este un document justificativ emis de un furnizor către un client, care detaliază produsele sau serviciile livrate, respectiv prestate, cantitatea, prețul și suma totală de plată. Factura este esențială pentru tranzacțiile comerciale, servind ca dovadă a livrării de bunuri sau prestării de servicii.

[Citește aici cum se face o factură](https://blog.factureaza.ro/cum-se-face-o-factura/).

În contabilitatea românească există mai multe tipuri de facturi, fiecare având un scop specific, în funcție de natura tranzacției.

## Factura standard

**Definiție:** Este documentul emis pentru livrarea de bunuri sau prestarea de servicii. Are valoare fiscală și contabilă.

**Când se folosește:**

- vânzare de produse
- prestare servicii
- încasare la termen sau imediat

## Factura de avans

**Definiție:** Se emite înainte de livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor, atunci când clientul plătește în avans (parțial sau integral).

**Când se folosește:**

- livrări speciale, sau servicii personalizate
- rezervări cu plată în avans
- orice situații comerciale care cer plata în avans

[Citește aici cum se face o factură de avans.](https://blog.factureaza.ro/factura-de-avans/)

## Factura storno

**Definiție**: Corectează o factură deja emisă sau stornează un avans. Conține sume negative pentru a anula total sau parțial suma facturată inițial.

**Când se folosește:**

- retur de marfă
- reduceri comerciale acordate ulterior
- greșeli în facturare (cantitate, preț, TVA)
- stonare avans

[Citește aici cum se face o factură storno pentru e-Factura.](https://blog.factureaza.ro/stornarea-e-factura/)

## Autofactura

**Definiție**: Autofactura este un document contabil similar unei facturi, emis de o firmă pentru ea însăși, în scopuri de taxă pe valoarea adăugată (TVA). Practic, datele firmei apar atât ca emitent (vânzător), cât și ca beneficiar (cumpărător).

**Când se folosește:**

- când o plată a fost efectuată, dar factura de la furnizor întârzie să apară.
- când nu ai primit factura de corecție la timp.
- când ai achitat un avans și nu ai primit factura la timp
- pentru livrare de bunuri către sine
- pentru depășirea plafonului la cheltuielile de protocol

[Citește aici ce este autofactura, când o folosești și cum o transmiți la e-Factura.](https://blog.factureaza.ro/autofactura-ce-este/)

## Factura simplificată

**Definiție**: Factura simplificată este un document contabil care conține doar cinci elemente obligatorii:

- data emiterii
- datele fiscale ale vânzătorului
- descrierea produselor sau serviciilor
- suma taxei colectate sau informaţiile necesare pentru calcularea acesteia
- în cazul documentelor sau mesajelor tratate drept factură în conformitate cu prevederile alin. (2), o referire specifică şi clară la factura iniţială şi la detaliile specifice care se modifică.

**Când se folosește:**

- atunci când valoarea facturii nu depășește 100 euro (TVA inclus)
- dacă există mesaje, respectiv documente tratate drept factură
- bonul fiscal este o factură simplificată

Toate aceste tipuri de facturi au valoarea fiscală și trebuie introduse în contabilitate.

Pentru o gestiune simplă și corectă a facturilor, folosește un soft de facturare precum [factureaza.ro](http://factureaza.ro) – rapid, intuitiv și conform cu legislația actualizată. Iar primele trei luni sunt gratis și fără limitări.

---

*factureaza.ro, aplicația de facturare online a editorului acestui blog, emite facturi în lei sau în valută, cu serii, modele de factură și trimitere pe email: https://factureaza.ro/*

*Versiunea Markdown a articolului [Factura: tipuri, definiții și utilizări](https://blog.factureaza.ro/factura-tipuri-definitii-utilizari/) de pe blogul factureaza.ro. Conținut informativ, nu înlocuiește consultanța contabilă sau fiscală. Toate articolele: https://blog.factureaza.ro/llms.txt · aplicația de facturare: https://factureaza.ro/llms.txt*

<!-- WP Optimize page cache - https://teamupdraft.com/wp-optimize/ - page NOT cached -->
