home icon contact icon rss icon

Siguranţa datelor pe Factureaza.ro (I)

Cu siguranţă v-aţi întrebat dacă datele dumneavoastră sunt în siguranţă şi dacă confidenţialitatea datelor este respectată în cadrul serviciului Factureaza.ro. Pentru noi securitatea şi siguranţa datelor reprezintă prima prioritate. Şi pentru că măsurile pe care le luăm pentru a asigura aceste calităţi indispensabile unui software financiar online nu sunt totdeauna vizibile pentru utilizatorul final, le vom prezenta pe scurt într-o serie de articole.

Siguranţa transmisiei datelor

Deşi multi utilizatori nu realizează acest lucru, transmisia datelor prin Internet poate fi interceptată cu uşurinţă de numeroase terţe părţi (providerul dvs. de Internet, firma de alături sau orice altă persoană cu care împărţiţi un segment LAN, un hacker care v-a accesat reţeaua wireless—nu folosiţi WEP, nu-i aşa ?)

Din fericire există o soluţie pentru a face orice tentativă de interceptare inutilă. Pentru toate abonamentele plătite, chiar şi pentru abonamentul Basic, care costă doar 10 RON pe lună, toată comunicaţia cu serverele Factureaza.ro se face prin protocolul HTTPS[1]. Acest protocol asigură integritatea şi confidenţialitatea transmisiei datelor dvs. Folosind acest protocol, totalitatea traficului de date realizat între server şi client (browserul dvs.) este codificată în aşa mod încât o terţă parte, chiar dacă va intercepta toate datele transmise, nu va fi capabilă să decodifice mesajul conţinut.

Această soluţie tehnică a făcut posibilă dezvoltarea comerţului electronic şi a serviciilor de online banking, fără ea aceste elemente cruciale ale noii economii ar fi fost imposibile datorită riscurilor majore de securitate implicate.

1 Conturile gratuite beneficiază de transmisie prin HTTPS în momenul transmisiei parolei.

În următorul articol vom descrie modurile în care asigurăm securitata datelor pe serverele factureaza.ro.

Părerea ta